Vin dulce, numit în general si vin de desert sau vin licoroas, sunt vinuri cu un concentrat sporit de zahăr. Se caracterizează printr-un conținut ridicat de alcool peste și zahăr rezidual de 8- 20g/l. Principalele soiuri din care se pot obține sunt: Muscat, Tămâioasă, Pinot Grigio, Chardonnay, Cabernet Sauvignon etc. Vinurile dulci naturale se obțin din strugurii soiurilor pure, ajunse la supracoacere, cu un conținut de 280-350g/l zahăr. Pentru a se realiza o astfel de concentrație de zahăr sunt necesare condiții pedoclimatice speciale, toamne lungi și calde care favorizează dezvoltarea mucegaiurilor nobile Botrytis cinereea și stafidarea naturală a strugurilor. Vinurile obținute din acești struguri au o cantitate mai mare de glicerol și o aromă specifică plăcută. Datorită prezenței mucegaiurilor, strugurii sunt bogați în enzime oxidante și ca urmare este necesar ca musturile obținute și se sulfiteze cu 10g dioxid de sulf/l. în mod obișnuit se aplică o schemă tehnologică clasică, la fel ca schema obținerii vinurilor albe cu mici particularități: se face o fermentare pe boștină de 12-48 ore; presarea se execută în 2-3 reprize, la prese hidraulice sau pneumatice; fermentația decurge lent și se oprește la un conținut de 12-15% vol. alcool și 30- 100g/l zahăr prin separarea drojdiei, operație care se face prin pritociri repetate; maturarea și stabilizarea vinurilor se urmărește 3-4 ani, în butoaie. În anii când nu s-au realizat struguri cu calitățile necesare obținerii vinurilor licoroase tipice, se procedează la amestecarea musturilor, prin adăugarea de alcool și must concentrat, în vederea asigurării obținerii de vinuri stabile . Magazinul www.vincuvin.shop are pe raft peste 30 de tipuri de vinuri de desert, oferind cea mai largă gamă de vinuri moldovenești vândută online.
Mileștii Mici Pastoral 2018
100 MDLPastoral de Mileștii Mici– vin licoros roșu (produs din struguri de soiul Cabernet-Sauvignon ), posedă o culoare rubinie, cu aromă intensă de șofran și prune uscate. Gustul intens, astringent, bine structurat, taninos, cu nuanțe de marochin.
Zahăr 158 g/dm³.
Cricova Patriarh Prestige
150 MDLProdus din struguri de soi european roșu Cabernet-Sauvignon , recoltați de pe propriile plantații din Sudul Moldovei. Strugurii sunt recoltați manual când capătă o maturitate deplină, se sortează minuțios, se desciorchinează și se supun unui proces de vinificare specială. Termo-macerarea mustuielii are loc la temperatura de +70°C, urmată de alcoolizarea pe etape și o maturare îndelungată timp de 1-3 ani. Se asortează foarte bine cu diferite deserturi, torte de ciocolată, fructe, clătite cu dulceață, mere în aluat etc. Zahăr 160 g/dm³.
Purcari Pastoral
160 MDLPasional și tulburător, te prinde în vârtejul său catifelat şi te seduce cu o explozie de arome intense. Cu o culoare rubinie intensă, prezintă o aromă complexă de fructe confiate, cu nuanţe de prună şi cacao. Gustul plin, extractiv, corpolent este dominat de notele de fructe negre supra-coapte și de cele de ciocolată, fiind accentuat printr-un post-gust de durată, cu nuanțe de maturare. 100% Cabernet Sauvignon. Obținut din struguri recoltați și selectați manual, vinificaţi prin metoda tradiţională. Maturat timp de 12 luni în barrique franțuzesc de stejar. Tort de ciocolată neagră cu vișine și cireșe. Zahăr 160g/dm³.
Atu Winery Trei Fețe Late Harvest Traminer
190 MDLTrei fețe
„Copilul râde:
“Înţelepciunea şi iubirea mea e jocul!”
Tânărul cântă
“Jocul şi-nţelepciunea mea-i iubirea!”
Bătrânul tace:
“Iubirea şi jocul meu e-nţelepciunea!””
Lucian Blaga
Ochi:
Claritatea: Limpede
Intensitate: Medie
Culoare: Galben auriu
Nas:
Starea: Curat
Intensitate: Medie
Arome: Dulceață de trandafir, șofran, piersic, gutuie, piper alb, caise uscate, miere de albini, lychee.
Gust:
Dulceață: Demidulce
Aciditate: Înaltă
Tanini: –
Corp: Plin
Arome: Dulceața de trandafir, gutuie, caise uscate, migdale.
Postgust: Lung
Asocieri culinare:
Cașcaval maturat, deserturi din fructe mai puțin dulci, fructe de mare, poate fi consumat și neasociat.
Fără adaos de îndulcitori.
Vinaria Ialoveni Sec Matur
220 MDLVin de calitate matur rezervă pelicular, obținut după tehnologia clasică de producere a vinurilor peliculare. Buchet complex floral, gust apetisant, savuros, cu nuanțe plăcute de nucă verde, ușor picant. Se servește cu bucate ușoare, ciperci, cașcaval, preparate din pui, pește.
Vinaria Ialoveni Armonios Matur
220 MDLVin de calitate matur rezervă pelicular, obținut după tehnologia clasică de producere a vinurilor peliculare. Buchet complex de floara soarelui cu nuanțe de migdale. Este catifelat, savuros, gust de fructe și migdale, moderat picant. Se servește cu bucate ușoare, ciperci, cașcaval, preparate din pui, pește. Zahăr 15g/dm³.
Vinaria Ialoveni Tare Matur
230 MDLVin de calitate matur rezervă pelicular, obținut după tehnologia clasică de producere a vinurilor peliculare. Buchet complex de maturare în simbioză cu pâine proaspătă de secară. Se servește cu bucate din vânat pește gras afumat la rece, jambon, nucușoare sărate. Zahăr 30g/dm³.
Vinaria Ialoveni Desert Matur
230 MDLVin de calitate matur rezervă pelicular, obținut după tehnologia clasică de producere a vinurilor peliculare. Buchet fin cu nuanțe pronunțate de maturare, gust armonios, catifelat, cu nuanțe citrice, nuci prăjite și ciocolată. Se servește la desert, cu fructe, ciocolată, dulciuri și nuci, alune, migdale. Zahăr 90g/dm³.
Kara Gani Altin
260 MDLProdus din sepaj de struguri selecţi din soiurile:
Aligote 50%, Muscat Ottonel 25% și Traminer 25%,
culeși târziu, manual de pe plantaţiile vinicole proprii,
situate în partea de sud a RM, după tehnologia clasică
cu fermentarea parţială a mustului pe boștină.
Posedă o culoare aurie, buchetul expresiv de arome elegante
Imbuteliat în mod steril rece si fără pasteurizare. Se
recomandă de servit la temperatura de +16 ̊C cu deserturi.
Maturar in barrique frantuzesc min. 108 luni.
Zahăr 170 g/dm³.
Cricova Magnific
280 MDLVin de excepție, produs în conformitate cu o tehnologie brevetată, din struguri de soi Cabernet-Sauvignon, ușor stafidiți, cultivați în zona de Sud a Moldovei. Procedeul original de fabricare a permis de a obţine în acest vin concentrații sporite ale extractului (de 1,33 ori), a substanțelor fenolice (de 1,15 ori), a substațelor colorante (de 2,05 ori), faţă de vinurile obținute după procedeele tradiționale. Prezentul vin se caracterizează printr-o concentrație ridicată a resveratrolului, posedînd proprietăți antioxidante și antiradicale sporite. Buchetul este complex, bine structurat, cu nuanțe de prune uscate, coacază, cireșe coapte, care este completat cu note delicate de condimente. Vin de calitate matur roșu de desert. Zahăr 190g/dm3.
Fautor Late Harvest Traminer
Original price was: 330 MDL.290 MDLCurrent price is: 290 MDL.Creat din struguri de calitate înaltă, colectați cu grijă manual toamna târziu până la primele înghețuri, acest vin deosebit are arome fine de flori de tei, iasomie și miere de albine. Gustul nobil este amplificat de nuanțe delicate de petale de trandafir , ce lasă pe palat un finiș plăcut și memorabil.
Zahăr 64g/dm³.
Fautor Late Harvest Sauvignon Blanc
Original price was: 330 MDL.290 MDLCurrent price is: 290 MDL.Creat din struguri de calitate înaltă, culeși manual cu grijă, toamna târziu până la primele înghețuri. Acest vin are arome fine de pepene galben, mere coapte și citrice. Gustul nobil este amplificat de nuanțe fine de fructe dulci, ce lasă pe palat un finiș plăcut și memorabil.
Ediție limitată de 3080 sticle.
Zahăr 80 g/dm³.
Radacini Ice Wine Riesling
310 MDLRadacini Riesling Ice Wine e un vin nobil de o culoare aurie se destinge printr-e arome cu nuanțe de fructe exotice, caise supracoapte, pepene galben, gem de gutuie și miere. Gustul dulciu cu o aciditate plăcuta evoluează într-un post-gust bogat și lung. Temperatura recomandată pentru consum este de 12°C care să pună în evidență caracterul elegant al vinului, alături de deserturi în foietaj de dulcețuri de citrice sau cu renumitul fua gras.
Zahăr 100g/dm³.
Casa Vinicolă Luca Viorica Late Harvest
310 MDLCasa Vinicola Luca Viorica Late Harvest – vin alb dulce, produs din struguri supracopți, din soiul autohton Viorica, culeși manual toamna târziu, bogat în arome fine de flori de soc, iasomie și salcâm. Gustul proaspăt de miere, dulceață de gutuie și caise produce o explozie de grație și elegantă.
Ediție limitată: 4900 sticle.
Zahăr 140 g/dm³.
Chateau Vartely Ice Wine Riesling
Original price was: 360 MDL.320 MDLCurrent price is: 320 MDL.Boabele de Riesling au o caracteristică universală recunoscută – conținutul scăzut de alcool permite crearea unui vin cu arome intense și un gust complex-dulciu. Vinul este de o culoare nobilă, de un auriu ce se distinge prin revigoranța sa datorită nivelului înalt de aciditate. Aromele sunt bogate în nuanțe de piersici, mere și pepene galben. Gustul său complex posedă nuanțe plăcut minerale, care evoluează într-un post-gust bogat și lung. Se combină perfect cu salate din fructe exotice sau cu renumitul foie gras. Zahăr 298g/dm³.
Fautor Late Harvest Rhein Riesling
330 MDLCreat din struguri de calitate înaltă, colectați cu grijă manual toamna târziu până la primele înghețuri, acest vin deosebit are arome fine de piersici, coajă de lămâie și verbină. Gustul nobil este amplificat de nuanțe fine florale, ce lasă pe palat un finiș plăcut și memorabil.
Zahăr 72 g/dm³.
Carlevana Port Mereni 2004
330 MDLVin de calitate matur de desert roșu, produs din struguri de Cabernet Sauvignon, după tehnologia clasică de producție a vinurilor de desert și maturat în butoaie de stejar. Vinul are o culoare rubinie închisă, un gust pronunțat de miere, cu nuanțe de stafide și prune uscate. Zahăr 140g/dm³.
Vinaria Ialoveni Romanița
330 MDLROMANIŢA 1988 Reserva – vin de calitate superioară, obţinut după o tehnologie clasică a vinurilor Heres. Buchet complex cu nuanţe de muşeţel şi migdale. Este catifelat, savuros, puţin amărui, în post-gust nuanţe profunde de maturare. Preferabil să fie servit cu pateu din pasăre, nucuşoare sărate, biscuiţi uscaţi. Zahăr: 8-10 g/dm3
Asconi Ice Wine Muscat
340 MDLIce Wine de Muscat are note clasice și delicate specifice acestui tip struguri, gust de fructe exotice cu nuanțe florale.
Asconi Ice Wine Cabernet Sauvignon
340 MDLIce Wine Rosé din Cabernet Sauvignon are un gust senzațional, floral cu nuanțe de grapefruit și mango. Un post gust puternic și răcoritor.
Asconi Ice Wine Riesling
340 MDLIce Wine din struguri de Riesling de la Asconi Winery are un gust intens floral și fructat, care trece ușor în nuanțe de ciocolată neagră. Un post gust puternic și răcoritor.
Castel Mimi Ice Wine Riesling
400 MDLProdus din soiul de struguri Riesling, înghețați la o temperatură de -6 -10 C, în baza unei tehnologii speciale. Are o culoare aurie intensă. Buchetul intens și complex cu nuanțe de miere și fructe dulci se dezvoltă în timp și dezvăluie arome fine de mirodenii și fructe exotice. Gustul este fin, cu o aciditate răcoritoare, postgustul fiind îndelungat și plăcut.
Zahăr 225g/dm³.
Cricova Ice Wine
400 MDL„Ice Wine” Cricova este un vin alb licoros produs în conformitate cu tehnologia clasică germană “Eiswein” din struguri selecţi Muscat Ottonel, recoltați de pe podgoriile Cricova. Se produce la temperaturi joase, strugurii fiind îngheţaţi, astfel încât prin strivirea lor se obţine un must extraordinar. Este un vin extrem de aromat şi delicat.
Zahăr 90g/dm³.
Purcari Ice Wine
455 MDLPurcari Icewine – un duet și un duel între foc și gheață, o experiență complexă, un vin emoționant și provocator. Muscat-Ottonel și Traminer, recoltați la temperatura de -6…-8 ℃. Are o culoare aurie lucioasă, cu adevărat festivă. Aromele sunt complexe, cu nuanțe de miere și fructe dulci ce se dezvoltă în timp, dezvăluind arome fine de mirodenii și fructe exotice. Gustul dulce și catifelat prezintă note profunde, dar delicate de stejar. Post-gustul, remarcabil de persistent, îi conferă vinului un rafinament deosebit. Desert cu cremă Chantilly și fructe tropicale proaspete. Zahăr 130 g/dm³.
Muscat-Ottonel 60% Traminer 40%